Suntem o echipă de oameni care se încăpățânează să nu coboare cu picioarele pe pământ. Ne-am înconjurat cu decoruri ireal de frumoase și ne dorim să vă bucurați și voi de ele la cele mai importante evenimente din viața voastră.
Am început să creăm panouri pentru evenimente dintr-o nevoie. La nunta noastră nu am găsit în București niciun photo corner drăguț de inchiriat. Poate este prea mult spus nevoie. Unii ar spune că este un moft. Însă pentru că le-am fost recunoscatori tuturor persoanelor care au fost alături de noi, am dorit să creăm o experiență cât mai frumoasă atât pentru ei cât și pentru noi. Și unul dintre elementele care ne-a ajutat să realizăm acest lucru a fost decorul. Ne-am dorit să facem poze cu fiecare invitat și ne-am dat seama că nu am vrea să avem în spatele nostru zidul din hol sau un perete al salonului.
Vă lăsăm câteva poze de la nunta noastră și vă sfătuim să vă alegeți din timp un decor sau un photo corner care să vă reprezinte.
Așa a început povestea noastră.
Vă dorim ca evenimentele voastre să fie memorabile! Și pentru că după fiecare petrecere rămânem doar cu amintirile și cu pozele, alegeți un decor frumos pentru pozele voastre! 🙂